Clientul dificil: sport național, ediția de azi

Azi m-am întâlnit cu un client.
Dar nu unul oarecare.
Unul dintre cei care îți testează limitele nervoase, vocale și… vocaționale.

L-am sunat de dimineață. N-aveam chef, dar am zis:
"Hai, Melinda, că poate iese ceva bun azi. Măcar un 'ne vedem și altă dată' spus cu zâmbet."

Sun. Îi zic:
– "Bună ziua! Vin și eu până la dvs., discutăm puțin despre noile produse."
El:
– "No, poftiți. Da' io nu garantez nimic."
(Traducere: vino, dar nu te aștepta să fii binevenită.)

Ajung.
Cobor din mașină, cu catalogul în mână și optimismul într-o pungă de hârtie reciclată.
Intru. Dau bună ziua. Zâmbesc. Energie pe Turbo
El mă măsoară din priviri ca pe o factură de curent: lungă, inutilă și parcă mai scumpă decât ultima.

Zic:
– "Cum merge treaba?"
El:
– "Ce treabă? Nu vedeți că toți clienții stau cu mâinile în sân? Nimeni nu mai cumpără nimic. Dvs. cu ce ați venit?"
(Nici n-am apucat să-mi scot agenda. Simțeam că mă ia un pic cu cald.)

Încerc să-i spun despre ofertă, dar mă întrerupe:
– "Ați mai fost pe la mine?"
Zic:
– "Da. Acum vreo lună. Am discutat de…."
El:
– "No, nu mai țin minte. Da' dacă sunteți din aia care vine să mă convingă, vă zic din start: nu-s omul potrivit."

Și-n capul meu deja rula o comedie:
"Nu-s omul potrivit, dar stau cu tine 25 de minute să-ți povestesc de ce nu cumpăr nimic."

Mă așez. Scot catalogul. Încep.
El se uită, oftează, închide, deschide.
Zice:
– "Astea-s toate? Asta-i tot ce aveți?"
Zic:
– "Nu, mai am și altele."
– "Apoi nu le vreau."

(Melinda, rămâi calmă. Tu ești om de vânzări, nu lăptar. Fii demnă. Respiri. Zâmbești.)

Îi zic:
– "Spuneți-mi ce aveți nevoie."
El:
– "Să nu mă mai bată nimeni la cap cu oferte."
(Perfect. Trecem de la ofertă la consultanță spirituală.)

Și după tot acest balet emoțional, îmi zice:
– "Totuși, lasă-mi 3 baxuri din aia. Și poate și două din cealaltă."
Eu, un pic blocată:
– "Sigur, notez aici."
Și-l aud:
– "Să nu îmi trimiteți prostii, cum îmi trimit alții. Că vă trimit marfa înapoi."

(Tu îmi comanzi, tu mă ameninți. Ce-i viața fără un strop de paradox comercial...)

Ies.
Ajung la mașină. Mă pun pe scaun. Trag aer. Dau geamul jos. Stau.

Nu de oboseală.
Ci de reflecție.
Adică… WTF!!! ....CE A FOST ASTA?

Am vândut.
Dar n-am simțit că am contribuit.
Am încasat.
Dar parcă tot eu am fost restul.
Am fost amabilă.
Dar m-am simțit ca la examenul de răbdare, cu punctaj la ironic.

Ce-am învățat azi?

✔️ Că uneori, clientul dificil nu e nervos pe tine. E nervos pe tot.
✔️ Că dacă nu le iei personal… ai șansa să râzi cu poftă după.
✔️ Că vânzările sunt un sport extrem.
Nu că ai urca munți… dar sigur îți sar nervii din articulații.
✔️ Că după fiecare "nu mă interesează", mai vine un "lasă-mi și mie totuși ceva".
✔️ Și că uneori, cel mai mare succes e să nu te apuci de plâns în parcare.

📩 Dacă și tu ai avut o zi în care clientul ți-a zis că nu vrea nimic, și ți-a comandat tot…
Și apoi te-a certat că ai venit…
E clar: meriți o pauză. Sau măcar niște aplauze :))

Nu vindem calm, dar îl cultivăm cu râs sincer și vânzări reale.
Cu tine. Nu împotriva ta.

Melly